Nu e uşor sã lucrezi în echipã… trebuie sã îţi pese teribil de oamenii din faţa ta, astfel încât sã nu ieşi din tine şi în afara argumentelor, în dezbaterile despre aducerea a doi omuleţi care sã vorbeascã la evenimentul final alãturi de Bogdan Olteanu sau nu? Noi am lucrat concentrat, cred eu, sub egida lui “zen”. Minţile noastre sunt unite în acelaşi punct din care ies trupurile noastre. De aceea, cu dezbateri, trântiri de “nu sunt de acord cu tine pentru cã nu-mi place cum îmi stã pãrul astãzi”, am ajuns sã rezolvãm brief-ul pe calea pe care noi cinci am construit-o. Ruxandrei i-a fost evident ca impozitul forfetar este o ghilotinã şi Nicu ştia deja cã el vrea sã facã o campanie în care sã implice oamenii, în care elementul uman direcţioneazã campania şi nu este doar un stabilopod cusut în piele.

Ne-am petrecut orele pe iarbã, prin parcuri – ideea unuia a tras ideea altuia. Am întârziat şi ne-am învinovaţit unul pe celãlalt pentru evidenţele noastre. Am bãut mult ceiuţ verde şi am gãtit, mai mult sau mai puţin împreunã. Daria ne-a arãtat Olteniţa ei şi i-am cunoscut familia, o familie care pe mine m-a inspirat sã continui şi sã încerc sã gãsesc motivaţia fiecãruia dintre noi şi motivaţia noastrã comunã. Ne-am întâlnit în casa personalã a Oanei şi a lui Nicu, iar laitmotivul întâlnirilor noastre au fost Crostini. În seara fatidicã de 11 mai eu am plecat din Bucureşti. În aceeaşi zi, am avut momentul disruptiv: ni se parea cã nu mai încãpem unul în viaţa celuilalt şi cã ar fi mai bine sã ieşim. Nu s-a întâmplat aşa, pentru cã în ciuda faptului cã suntem extrem de diferiţi, nu ne ascundem sub “nu vezi lucrurile aşa cum le vãd eu şi nu cred cã pot face un compromis de dragul scopului nostru”. Nu, nu alegem sã fim aşa. De asta cred cã am crescut extrem de mult în aceste zile. Am înţeles cât e de important limbajul şi cât de mult conteazã sã ai în vedere profilul omului cãruia i te adresezi. Cred ca despre asta suntem “noi” şi despre asta ar trebui sã vorbeascã şi campania noastrã. La prezentãri am stat unul lângã celãlalt, mai puţin Daria al cãrei trup rãmãsese la calculator dare ne-a susţinut în timpul prezentãrilor. Despre asta suntem noi cinci: noi cinci.

Ziua 1: Ideile marete vin in momentele de relaxare (plutind pe Dunare eventual).

Ziua 2:  Inainte de orice batalie, o pauza verde este binevenita

si chiar momente de visare….

Ziua 2 momentul 0:  intalnirea cu clientul..la el acasa

fetele noastre suferind modificari din cauza emotiilor care s-au manifestat creativ ,din nou, la umbra castanului salbatic din parc

a consemnat DC

+

‘’facilitating the decision making’’  ‘’ democratic instrument’’  ‘’functional society’’  ‘’involvement of citizens’’   ‘’ deontology’’  ‘’legal parameters’’   ‘’dialogue’’  ‘’declared scope’’   ‘’make clear one voice’’   ‘’respecting the rules of the game’’

-

 ‘’under the criminal law’’  ‘’ infringement of law’’  ‘’corruption’’  negative impact’’  lack of transparency’’   ‘’securitised activity’’

Some of the answers of young professionals are here.   What is your answer?

DC,

Apoi a fost răspunsul: mmmmm…

Apoi am participat la preselecţie şi am dezbătut intens: cum am vorbit, de ce am vorbit aşa, dacă suntem acceptaţi trebuie să lucrăm mai mult, ce a spus domnul blond, ce a spus domnul din mijloc…. ce păcat că nu am reuşit să ne facem înţeleşi şi mai bine….

Apoi am fost acceptaţi şi am participat la conferinţe.

CLICK!

Am simţit noi aşa, prin aerul discursurilor şi poveştilor cu şi despre experienţa uninominalului, că o pală de vânticel tot poartă o idee – oamenii nu se mobilizează orice ai face în campanie şi în special tinerii sunt total dezinteresaţi.

Aici m-am întristat, eu şi Les Mains Sales…

Aud prea mult generaţia tânără nu mai e ce-a fost. Noi suntem mai răi ca alţii şi alţii sunt mai răi ca noi. Continua degradare!

Şi pentru că noi credem în generaţia tânără cu toate probleme pe care le are, am hotărât să îi dăm o şansă: blogul Les Mains Sales. Un blog care vrea să arate alternative, să aducă oferte, să propună şi să încurajeze reacţiile relevante.

Les Mains Sales are încredere în tineri. Să arătăm că se poate avea încredere în noi!

PS: motivele pentru care suntem într-o continuă degradare cred că au potenţial de lungă dezbatere. Vă aştept. Tineri şi tineri, adulţi şi adulţi.

oaanaa

O pereche de maini, DC

La Olimpiade, profilul tinerilor prezenti poate fi desenat numai in culori vii: tineri dornici de succes, care vor sa invete si care vor sa castige. Pe langa toate acestea echipa din care fac parte si-a mai propus un obiectiv:  competitia cu sine…

Indraznesc sa cred ca vor trece 2 saptamani frumoase si epuizante.

O pereche de maini, DC

Nu, n-am sa scriu despre Ion Iliescu, deşi s-ar putea să-l pun pe blogroll.

A)Despre Politica.

Sincer să fiu, cred că există mulţi alţii mai înţelepţi, mai cultivaţi şi cu mai multă experienţă de viaţă, care pot spune kestii mult mai interesante decât mine pe acest subiect. Ex. Giovanni SARTORI, “What is “Politics” ?”, Political Theory, 1973. Articol despre care aş fi surprins să-l fi citit toată lumea şi aş fi dezamăgit să nu fi auzit nimeni de el. În textul de faţă el povesteşte despre … care-i treaba cu politica, cu politicul, omul politic, de unde vin, înţelesurile ce le-au avut de-a lungul secolelor (despre o realitate vb. grecii antici când folosesc acest termen, despre o alta cetăţenii imperiului, despre o alta Toma d’AQUINO, Machiavelli sau d-l Duvăz).

Ok, G.S. nu scrie despre d-l Duvăz, dar vroiam să fac un dissruption. k şi cum în acest context am rolul de a scrie un articol şi nu de a ţine un curs academic, am să promit că revin(dacă va interesa pe cineva).

B) Despre tineri.

scriu despre tineri în virtutea vârstei. n-am făcut niciun curs. Am lucrat cu tinerii. În primul rând cu mine, în al doilea rând cu părinţii mei, care înaintând în vârstă încep să se comporte ca nişte copii:)) .  în al treilea rând cred că “problema tineretului din ziua de azi” se înscrie într-o problematică mai mare, una societală, legată administrarea ineficientă a resurselor umane în cadrul societăţii în care trăim (Asta e idee pentru care o să iau premiul Nobel, par consequence, vă rog respectaţi dreptul de reproducere).

A doua caracteristică a “problemei” este una strict tehnică, suntem după cei ce azi au, în general, cuvântul. D-l Ciucă şi-a şi luat gândul de la tineri. El ştie una şi bună: PENSIONARII Sunt viitorul !!!!!!!!!!!!!!

D-l Orban  e un politician serios, un om care a făcut campanii pentru gentelmani, la propriu. Deasemenea, a deschis o nouă linie de metrou la cinci minute de unde stau, aşa că n-am să spun că relaţiile domiei sale cu tinerii sunt bune, sunt extraordinare, atâta timp cât domnia-sa nu se află la … volan.

n-am să-i iau pe toţi vorbitorii de la Olimpiade, deşi ar fi interesant de parlamentat asupra relaţiilor d-lor Deheleanu şi Lucescu (Pavel) cu tinerii.

Concluzie în problema tinerească , trăim într-o ţară de …at, nu datorită extratereştilor, ruşilor, lui Ceauşescu, Imperului Otoman, Carol al IIlea, pensionarilor, familiilor monoparentale, elie wiesel, Train Băsescu, neocomuniştilor criptocomuniştilor, Cdrului. Ci faptului că:

1) majoritatea oamenilor au obiective de scurtă durată, dominate de subiectivism şi egocentrism;

2) tot timpul se încearcă găsirea unor ţapi ispăşitori, nu moduri de a găsi soluţii;

3) băieţii ăştia (oameni cu o oareşcare notorietate, care tocmai au trecut şi ei în tabăra vorbitorilor şi cărora le place nespus să se audă p la difuzoare)au impresia că sunt mai maturi când, trezindu-se pe la vreo conferinţă, cu microfonul la discreţie trântesc câte-un discurs fără cap, fără coadă, fără logos AND pathos şi fără nicio prezenţă şi după ce au livrat respectivul rahat îi mai pun şi o fundă (mare, roşie, vizibilă) şi conchid pe faimoasa temă …  tinerii din ziua de azi!!!

C) Tineri în politică

(tre sa precizez: “cred că partidele politice şi organizaţiile de tineret politice au ca scop apropierea politicii de cetăţea/tânăr cetăţean”)

cam greu, nu, cu tinerii and politix? Ca student la ştiinţe politice, corelat cu faptul că sunt ardelean, am mers pe la majoritatea organizaţiilor de tineret ale partidelor parlamentare, să văd ce se întâmplă în aceste pepiniere de politicieni. N-am făcut-o cu scopul vreunei înregimentări partizane, ci din raţiuni care au ţinut strict de viitoarea carieră în mediul politic. Şi să ştiţi, aceste organizaţii nu arată mult mai rău decât majoritatea organizaţiilor studenţeşti.

Da, majoritaea participanţilor la comunicare politică, cred eu, că au avut sau au propria poveste de  (in)succes cu mediul. Aşa că eu vă rog, dacă aveţi poveşti relevante despre experienţele voastre în politicul de tineret, să completăm împreună peisajul şi să vedem cu merge, dacă merge bine, care sunt bunele practici, dacă merge rău care sunt cauzele şi, nu în ultimul rând care e locul acestui mediu în societatea românească de azi.

cam atât pentru acum, până la urmă există viaţă dincolo de bloging, iar viaţă îşi cere cota parte din timpul meu.

numai bine,

Nicu

… câte unul:

Prin 2003, Nicu o întâlneşte pe Oana, la un cenaclu literar din Baia Mare. Nu stã pe gânduri şi îi cere prietenia. De ce? Pentru cã scria poveşti de groazã şi era vedetã a teatrului din Baia Mare.

Anii au trecut şi, în 2005, cei doi ardeleni îndrãgostiţi ajung în Bucureşti. În acelaşi timp, Ruxandra, Daria şi Anca îşi pãrãsesc casele pãrinteşti şi se mutã în capitalã. Drumurile celor cinci s-au intersectat pânã în anul de graţie 2009, dar nici unul nu a vãzut semnele pânã în fatidica zi de 16 martie 2009. PR-iştii de la Olimpiadele Comunicãrii declarã deschisã competiţia anului. Nicu se gândeşte…

… cã vrea să schimbe România dintr-o republică bananieră într-o republică pomicolă şi hotãrãşte sã-şi facã echipã, nu de mercenari, aşa cum visa în copilãrie, ci de comunicatori.

Oana a fost sfetnicul de tainã în alegerea specimenelor potrivite pentru echipã. Daria a fost alegerea coerentã dat fiind cã ea şi-a demonstrat calitãţile de doborâtor de bariere în comunicare, muncitor în echipã şi deţinãtoare de cunoştinţe FSP-iste într-o  luptã anterioarã.

A testat balta FJSC-ului, şi-a aruncat undiţa şi primul peşte care s-a prins a fost Anca. Cauzele sunt încã necunoscute.

A urmat Ruxandra. Proaspãtã deţinãtoare de nouã coafurã, pornitã în cãutarea dreptãţii, a aderat la viziunea echipei şi şi-a murdãrit şi ea mânuţele, pe sub mãnuşile de doamnã, fãcute din macrame.

Şi aşa am devenit cinci. În cãutarea afirmãrii, implicãrii şi construirii unor campanii politice atipice!

]]> http://mainssales.wordpress.com/2009/05/02/la-inceput-eram/feed/ 1 lesmainsales anca_iorgulescu5 daria_catalui1 sp_a08291 nicu_rogoz1 ruxandra_diaconu3 sp_a0834 Shhh Nicu gandeste Daria big fish, little fish Ruxandra nu da declaratii http://mainssales.wordpress.com/2009/05/02/11-17-mai-saptamana-nationala-a-voluntariatului/ http://mainssales.wordpress.com/2009/05/02/11-17-mai-saptamana-nationala-a-voluntariatului/#comments Sat, 02 May 2009 15:01:17 +0000 sfarsitdecurcubeu http://mainssales.wordpress.com/?p=21 ]]> Astãzi citeam pe voluntariat.ro despre sãptãmâna naţionalã a voluntariatului care se desfãşoara între 11 şi 17 mai. Motto-ul ediţiei, “Exprimã-te prin fapte! Fii voluntar!”. Pãreri avem toţi. Unii şi le ţipã, alţii le tasteazã, iar alţii îşi transpun opiniile în acţiuni. Noi şi alţii ca noi, voluntariãm.

Nu e suficient sã ai pãreri despre ceea ce se întâmplã în jurul tãu şi sã ţi le spui rãspicat. Dacã nu te implici şi nu participi la schimbare, nu o sã vezi rezultatele, chiar dacã ele existã. M-am sãturat de ceea ce îmi spune majoritatea celor cu care vorbesc despre schimbarea societãţii în care trãim. M-am sãturat sã vãd cã îi învinovãţim pe alţii pentru ceea ce ni se întâmplã şi mã dezgustã neputinţele afişate: „Oricum, ceea ce face u bine astãzi este irrelevant în comparaţie cu marele rãu pe care îl fac ceilalţi.”

De ce voluntariat? Pe lângã faptul cã „dã bine în CV”, s-ar putea sã ajungã sã-ţi placã. S-ar putea sã te simţi mult mai bine în pielea ta vãzând cã existã şi alţi oameni care cred în cauzele tale şi care lucreazã înspre punerea lor în fapt. S-ar putea sã conştientizezi cã eşti responsabil de devenirea ta şi a comunitãţii. S-ar putea sã te simţi important, sã simţi cã nu eşti încã un parazit social care trãieşte mort într-o lume vie.

Poţi sã faci voluntariat pentru organizaţii nonprofit, mai multe informaţii aici, pentru instituţii, aici, sau pentru compania în care lucrezi, aici.

Aşa cã dacã vrei sã faci aerobic cu bãbuţe care îţi povestesc cum se iubeau cu Titel, vrei sã sapi şi sã plantezi copãcei cu el care e vegetarian, se lega de buldozere şi protesteazã în magazine împotriva alimentelor care „ne ajutã sã nu ne pãstrãm tenul curat şi dupã moarte”, sã strângi gunoaie „de pe dealuri” cu Ruxi şi Cãluţul, sã îmbrãţişezi copiii care nu sunt îmbrãţişaţi, sã citeşti poveşti şi sã colorezi cãsuţa din turtã dulce din „Hansel şi Gretel”, sã simţi cã ţi-ai gãsit locul pe lumea asta când vorbeşţi cu oameni care înteleg ce înseamnã binele nonpunctiform, atunci rogã-l pe Sfântul Google sã te ajute sã-ţi gãseşti organizaţia potrivitã pentru a face voluntariat.

Aici va puteţi inscrie şi puteţi promova voluntariatul în comunitatea voastrã.

Over and out.

anca

Nicu nu venise cu palinca, dar aveam încã o şansã – aveam o campanie despre acre ne plãcea. Ne ştiam poezia, credeam în propunerea noastrã pentru brief, am pãşit în sala de interviu ca nişte super-eroi, cu piciorul drept în faţã, datoritã insight-ului Dariei şi am fost intervievaţi. Dupã ce ne-am spus poezioara, la care nu mi s-a pãrut cã vreunul dintre membrii juriului ar fi fost atent, au urmat întrebãrile. Prima întrebare, pac! surprizã: „ne-au decodificat propunerea în alt sens decât o codificaserãm noi!” Stare de disperare – am simţit cum fiecare dintre noi, ãştia cu mâinile murdare, a picat, în interior şi cãuta un rãspuns repede-repejor, ca sã pãstrãm aparenţa cã nu suntem intimidaţi. În secunda imediat urmãtoare, ne-am calmat, ne-am structurat un rãspuns (în mintea colectivã „Les Mains Sales”) şi l-am aruncat în spaţul dintre noi şi juriu.

De aici, eu am resimţit interviul ca pe meci de ping-pong: pac – întrebare! pac – rãspuns de schimbare a opiniei, pentru cã am înţeles din prima întrebare unde era ruptura în felul în care noi ne-am încadrat în cele 4000 de semne de pe formularul de înscriere la preselecţi şi ce ar fi putut înţelege din scurtãtura pe care ne-am prezentat campania acolo. Ne-am jucat rolurile – ei de juriu, noi de candidaţi, ni le-am jucat coerent, cu respect, fãrã sã aruncãm mãnuşi, cu disponibilitatea de a întelege şi de a fi înţeleşi (aşa vãd lucrurile acum; dupã interviu credeam puţin strâmt – „Au intrat în sala de interviu <<biased>>. Aveau întrebãrile deja scrise pe foi (imediat ce am ieşit din starea de „ne-au decodificat altfel decât am vrut noi”, mi-am dat seama cã  a fost perfect cã ne-au pus întrebãri, cã s-au deschis faţã de noi, cã au vrut sã înţeleagã ce am gândit, de ce în direcţia respectivã şi nu sã ne punã în dificultate prin întrebãri)”).

În timp ce ieşeam din salã, râdeam în barbã pentru cã mi se pãruse cã au fost ironic domnul Sorin Tudor când ne-a spus „pe mine m-aţi convins” şi, recunosc, cã nu ma mai simţeam ca de dimineaţã – pãsãrelele nu mai cântau pentru mine, cântau pentru noi. M-a ajutat teribil experienţa interviului de le preselecţie – am înteles cât de altfel poate sã înţeleagã o altã persoanã ceea ce tu consideri cã ai comunicat foarte aproape de adevãrul tãu. Vã mulţumesc, domnilor, în ordinea numerelor de pe tricou, Pavel Lucescu, Andrei Stoiciu, Sorin Tudor, pentru cã m-aţi fãcut sã înţeleg ceea ce credeam cã am înţeles la cursuri despre percepţie, mesaj, canal, zgomote etc. Vã mulţumesc cã, deşi, aparent nu eraţi dispuşi la comunicare, v-aţi deschis faţã de noi! Vã mulţumesc, Les Mains Sales pentru cã credeţi şi pentru cã nu m-aţi ostracizat atunci când am purtat brâuleţ cyclam şi poşetuţã asortatã!